A fost testată transmisia unor televiziuni românești prin satelitul Astra 1KR de la 19,2 Est

  • Transmisia unor televiziuni romanești la poziția orbitală 19,2 grade Est este o premieră. Chiar dacă a fost probabil doar un test, este de remarcat că pe frecvența 11332 a satelitului Astra 1KR a existat ieri și astăzi un pachet cu mai multe televiziuni românești.


    televiziuni%2Bromanesti%2Bpe%2Bastra%2B1KR%2B19%2B2%2Best.jpg


    Pe frecventa menționată au fost transmise televiziuni românești, dar și din Republica Moldova și din Bulgaria: TV Paprika, FilmBox, Filmbox Premium, Eurosport Romania, NatGeo Wild România, Bollywood TV, Mooz Dance, Nickelodeon Bulgaria, Nick Jr Bulgaria, TNT Bulgaria & România, precum și două televiziuni necriptate, Credo Tv din România si Publika Tv din Republica Moldova, dar și trei posturi de radio (Itsy Bitsy FM, National Fm si Radio Chișinău). Mai jos găsiți imagini ale televiziunilor Credo si Publika Tv, care au fost transmise necriptat (la liber pentru recepție) prin această frecvență.


    Credo%2Bpe%2Bastra%2B1KR%2B19%2B2%2Best.jpg


    Credo%2Bpe%2Bastra%2B1KR%2B19%2B2%2Best.jpg


    Pachetul transmis a fost o clonă a celui de pe Thor 6 de la 0,8 grade Vest, de pe frecvența 11747, polarizare orizontală, SR 28000. FEC 5/6, DVB-S QPSK, dedicat în special pentru Focus Sat România. Pe satelitul Astra 1KR de la 19,2 grade Est a fost utilizată frecvența 11332, polarizare orizontală, SR 22000, FEC 3/4, DVB-S2 8PSK, cu provider ESS, același operator ca și pentru frecvența de pe Thor 6, menționată anterior. Furnizorul de telecomunicații prin satelit Eastern Space Systems (ESS România), coordonat de unul dintre fondatorii Focus Sat, a fost cumpărat de RR Media în anul 2015. Ulterior, în februarie 2016, a fost anunțat că RR Media a fost achiziționată de către SES și a fuzionat cu SES Platform Services (companie subsidiară SES). În iulie 2016, compania fuzionată a fost denumită MX1. SES deține și sateliții de la 19,2 grade Est. Scopul testelor rămâne deocamdată neelucidat.



    Sursa: https://www.hdsatelit.com/2019…tata-transmisia-unor.html

Forum Romania LinuxSat

Participate now!

Don’t have an account yet? Register yourself now and be a part of our community!